Politici și strategii 

Se înregistrează progrese în ceea ce privește abordarea barierelor din calea tranziției agroecologice. Aceste bariere sunt depășite prin intermediul unui portofoliu de politici și acțiuni. Regulamentele și directivele UE privind practicile agricole au fost evaluate ca având roluri pozitive în tranziția agroecologică. 

O analiză a politicilor și strategiilor în cadrul unor studii de caz din 15 țări a raportat că instrumentele politicii din cadrul Pilonului I al PAC ar avea legături mai slabe cu tranziția agroecologică decât cele din cadrul Pilonului II (Linares Quero et al., 2020). Dintre acestea din urmă, s-a constatat că cele mai eficiente instrumente sunt măsurile de agromediu, agricultura ecologică, modernizarea exploatațiilor agricole și investițiile, precum și consilierea, informarea și formarea. 

Au fost identificate stimulente inovatoare de piață și de politică care sunt adecvate pentru a promova tranzițiile agroecologice (Galioto et al., 2021). În cadrul Politicilor alimentare, achizițiile publice de produse ecologice pentru cantinele publice și strategiile alimentare naționale au obținut punctaje ridicate pentru sprijinirea tranziției agroecologice. Dintre instrumentele de piață, sistemele de certificare au fost evaluate pozitiv în general, dar opiniile au variat, iar uneori au fost divergente.

Cultura și mentalitatea pot constitui bariere în calea tranziției către sistemele agricole agroecologice. Fermierii, instituțiile, autoritățile, întreprinderile și alți actori din lanțurile valorice se bazează adesea pe familiaritatea cu abordările existente și pe rezultatele bazate pe experiență. Rezistența la schimbare, abordările nedovedite sau inerția în schimbarea poziției inhibă adoptarea de noi idei și practici. Există o tradiție îndelungată de cooperare informală sau formală a fermierilor, cum ar fi prin intermediul cercurilor de mașini agricole (de exemplu, CUMAs, Franța; RingLink, Regatul Unit). Cu toate acestea, există dovezi care arată că fermierii recunosc valoarea cooperării, dar așteaptă ca aceasta să fie inițiată de altcineva (de exemplu, studiul de caz ceh). Disponibilitatea de a pune în aplicare practici agroecologice este influențată de încrederea dintre fermieri și alți actori, care poate fi scăzută pentru punerea în aplicare sau monitorizarea măsurilor de politică, cum ar fi programele de agromediu. Studiile de caz din Regatul Unit prezintă abordări pentru a aborda aceste bariere prin intermediul unor forumuri de co-creare, rețele și cooperare eficiente.

Datele din Navarra, Spania, au arătat eficacitatea utilizării măsurii 16.2 din cadrul programului de dezvoltare rurală pentru finanțarea unor proiecte inovatoare care să permită utilizarea în comun a utilajelor, colectarea și vânzarea de produse ecologice de la micii producători și sprijinirea unei piețe lunare de produse ecologice și locale. Dovezi ale beneficiilor unor abordări similare sunt pentru Biodistricte (de exemplu, Chianti, Italia; studiu de caz italian).

Exemple de alte inițiative care s-au dovedit a ajuta tranzițiile sunt: 

• Planuri de investiții multianuale pentru a permite tranziții graduale (de exemplu, conversia la noi sisteme de tăiere a piersicilor, studiu de caz grec);
• Promovarea cooperării de-a lungul întregului lanț valoric, cu sprijin pentru măsuri colective de agromediu (de exemplu, studiul de caz din Grecia);
• Cooperarea fermierilor în timpul producției (de exemplu, compostarea colectivă, previziuni meteorologice comune; studiu de caz italian); 
• creșterea cunoștințelor privind alternativele de venit la creșterea intensivă a animalelor (studiu de caz elvețian);
• Servicii de consiliere bazate pe dovezi, axate pe practici noi (studiu de caz grecesc) și pentru a umple lacunele de cunoștințe, cum ar fi practicile de conservare a solului (de exemplu, studiul de caz din Ungaria); 
• Furnizarea de prime de preț prin punerea în aplicare a unor standarde pentru practicile agroecologice ar facilita încheierea de acorduri între fermieri și companii pentru produse (studiu de caz suedez). 

Îmbunătățirea sprijinului pentru acțiunile colective ar putea facilita accesul fermierilor la formare specifică, la instalații de prelucrare și la utilaje agricole, pe care altfel nu și le-ar putea permite. De asemenea, ajută la comunicarea între fermieri și sprijină crearea unui schimb de cunoștințe între colegi, ceea ce poate reduce aversiunea fermierilor față de riscurile asociate cu adoptarea de noi practici agroecologice. Crearea de rețele contribuie la crearea de sinergii între actorii locali din lanțul valoric, ceea ce ar putea permite o distribuție mai echitabilă a valorii adăugate, sprijinind astfel dezvoltarea rurală locală.
 

Practici agricole ecologice

Dezvoltarea practicilor agricole ecologice în Europa reprezintă un punct de plecare pentru tranziția către practici agricole mai durabile. În unele sectoare și domenii, această creștere a fost rapidă (de exemplu, în cazul producției de lapte, în Letonia). 

Aceste tranziții vor fi sprijinite de mecanisme care să sprijine abordările integrate ale practicilor agricole care reflectă complexitatea practicilor agricole agroecologice (de exemplu, punerea în aplicare a unor rotații complexe ale culturilor cu leguminoase, producția de furaje și îngrășăminte la fermă, îmbunătățirea biodiversității și a calității solului etc.; studiu de caz leton, studiu de caz in Letonia). Acest lucru ar reprezenta o îndepărtare de la problemele de mediu, sociale și economice definite mai strict. 

Cu toate acestea, tranziția către sisteme și practici agricole agroecologice necesită o reducere a riscului investițiilor și acțiunilor necesare (de exemplu, accesul la contracte pe termen lung cu companii private, plata unei prime pentru practicile de sustenabilitate; studiu de caz suedez).
 
Este nevoie de consolidarea pozițiilor actorilor din lanțul valoric pentru a dezvolta un impuls pentru adoptarea produselor și pentru a continua progresul tranzițiilor (de exemplu, agricultura ecologică a produselor lactate, Letonia). 

Infrastructură

Printre amenințările la adresa integrității lanțurilor de aprovizionare și a viabilității economice a întreprinderilor sau sectoarelor individuale se numără deficiențele infrastructurii locale. O astfel de infrastructură include infrastructura din afara fermei: 

• transportul (de exemplu, rețelele de drumuri, căi ferate, feriboturi); 
• calitatea și eficiența lanțurilor de aprovizionare pentru culturi și bovine (de exemplu, facilități de adăpostire pentru a asigura standardele de bunăstare a animalelor pe piețe; studiu de caz din Regatul Unit); 
• abatoare și măcelării locale; 
• aprovizionarea cu combustibili non-fosili (de exemplu, hidrogen pentru transport și mașini agricole);

și în cadrul fermei: 

• depozitare (de exemplu, siloz, apă);
• facilități de igienă (de exemplu, dușuri, îmbrăcăminte; de exemplu, studiul de caz din România);
• procesarea produselor în cadrul fermei ar îmbunătăți stabilitatea economică a fermelor din anumite lanțuri valorice (de exemplu, produse lactate, Lituania). 

 

Schimbul de cunoștințe

Constatările UNISECO relevă importanța consultanței, a cercetării, a inovării și a formării în cadrul rețelelor sociale ale sistemelor agricole. Analiza politicilor și a instrumentelor de piață a arătat că consolidarea bazei de cunoștințe privind practicile agricole și sprijinirea sistemului de cunoștințe și inovare în domeniul agriculturii reprezintă etape importante în sprijinirea difuzării sistemelor agricole agroecologice (a se vedea Quero et al., 2020). De asemenea, contribuie la reducerea aversiunii față de risc a fermierilor și la responsabilizarea consumatorilor. 

Forumurile care facilitează schimbul eficient de cunoștințe oferă potențialul de a informa factorii de influență din cadrul instituțiilor (de exemplu, fermieri, autorități publice, întreprinderi, cercetare). Exemple de mecanisme eficiente ale acestui proces sunt Grupul consultativ pentru agricultură din nord-estul Scoției (NESAAG; studiu de caz din Regatul Unit); consolidarea rolului Camerei de Agricultură ca centru de coordonare a serviciilor de consultanță independente (studiu de caz din Ungaria); și un centru regional de coordonare pentru agricultură și sisteme de inovare, studiu de caz din Italia).

 

Drepturile sociale

Constatările UNISECO oferă o perspectivă asupra potențialului sistemelor și practicilor agricole agro-ecologice de a contribui la Pilonul european al drepturilor sociale. Printre acestea se numără importanța consultanței, a cercetării, a inovării și a formării în cadrul rețelelor sociale ale sistemelor agricole, care contribuie la obiectivul 4 al ONU de dezvoltare durabilă privind educația și învățarea pe tot parcursul vieții. Oportunitățile de a învăța, de a pune în discuție și de a dezbate noi dovezi din diferite perspective contribuie la eliminarea barierelor în calea adoptării practicilor agroecologice.

Dovezile sugerează că industria și agricultorii au nevoie de competențe bazate pe muncă, de ucenicie, de învățare pe tot parcursul vieții și de absolvenți, dar se confruntă cu o concurență pe piața muncii (studiu de caz din Regatul Unit). Pe termen lung, este nevoie de o abordare strategică în ceea ce privește furnizarea de formare, educație și învățare pe tot parcursul vieții pentru ca acestea să fie preluate de autoritățile relevante și să fie atractive pentru viitorii studenți și elevi.

O recomandare-cheie a UNISECO este sprijinirea campaniilor educaționale dedicate, precum și a sistemelor de certificare și etichetare, pentru a crea o cerere de produse agroecologice. Includerea temelor agroecologice în programele de învățământ formal (învățământul secundar și terțiar) ar putea contribui la crearea unei noi generații de fermieri care să acorde o mai mare atenție implicațiilor pe care le au diferitele metode agricole asupra mediului și sănătății. O astfel de educație și formare ar putea, de asemenea, să îmbunătățească nivelul de cunoaștere a instrumentelor tehnologiei informației și comunicațiilor, care este esențială pentru tranziția agroecologică în Europa. 

Învățarea ar trebui să fie concepută astfel încât să fie: 

• adaptată pentru a fi utilizată și accesibilă, de către toate tipurile de actori; 
• relevantă pentru toate etapele tranziției agroecologice în sistemele agricole; 
• adecvată etapelor de viață ale actorilor individuali; 
• să fie în concordanță cu inovațiile tehnice și sociale.

Constatările sunt transpuse într-o sinteză de politici privind recomandările pentru sprijinirea consultanței, a educației și a învățării pe tot parcursul vieții în vederea promovării tranzițiilor agroecologice.